Magazin de suvenire Sală de degustare Beci Parcare Degustare de vin Ghid-însoțitor Vinărie / Podgorie Activități tradiționale

Vinăria Leuntea-Vin, împreună cu satul Leuntea, unde se află, reprezintă o valoare istorică în regiunea de sud-est a Moldovei. Fiind una dintre cele mai vechi crame de pe teritoriul Basarabiei din 1817, a dat start industriei vinicole în această regiune, introducând în domeniu ştiinţa şi tehnologia de producere din Europa şi a fost recunoscută la nivel internaţional.

Pivnița, remarcată în istorie, a rezistat până în zilele noastre și aparține familiei Kyssa, o dinastie de vinificatorilor din a patra generație, dedicată și pasionată de vin și viță de vie. Sarcina lor principală este de a păstra tradițiile, de a menține calitatea producției de vin și de a transmite spiritul trecutului glorios, atmosfera și istoria locului.

Prețurile afișate nu includ transportul către vinărie, care poate fi organizat la solicitare contra cost.

Program de lucru
-18:00
Coordonate GPS
46°39.27’N, 29°34.96’E
Program de weekend
doar în baza rezervărilor

După aderarea Basarabiei la Rusia, Această regiune a fost foarte solicitată în special de către foștii militari și oficiali străini, care au început să procure pământurile şi proprietăţile private locale.

Generalul locotenent francez Ponset s-a numărat printre ei, un om inteligent, sofisticat și bogat, cu talent de organizator, care a ales anume acest loc pitoresc, dar pustiu, cu idea de a-l dezvolta. În scurt timp a pus bazele primei fabrici de vin, și-a construit o casă, înconjurată cu grădină şi parc. Din acel moment au fost plantate viile, au fost angajaţi specialişti în domeniul agriculturii şi vinificaţiei din Franţa şi Germania.

Viţa de vie în special a fost importată din Franţa şi, datorită factorilor agroclimatici favorabili, specifici regiunii Purcari pe văile Nistrului, se producea un vin extraordinar. Vizitatorii erau fascinați de vinurile de rezervă.

Reședința Ponset a fost adesea vizitată de contele M. Vorontsov, guvernatorul general al Novorossiysk și Basarabia. În vara anului 1824, întorcându-se dintr-o călătorie de la Odessa, scriitorul rus A.S. Pușkin împreună cu I.P. Liprandi a stat peste noapte în casa lui Ponset (din memoriile lui Liprandi despre Pușkin). Prima apreciere înaltă a vinurilor Leuntea a fost obținută la expoziția din Sankt Petersburg în 1847. Următoarele concursuri numai au confirmat statutul unei mărci onorabile.

Astăzi vinul este creat de domnul Dmitrii Kyssa. Este un enolog cu o experiență de peste 45 de ani în industria vinicolă, care controlează personal calitatea producției și respectă cu strictețe tehnologia.

Vinul este produs din struguri, cultivați pe podgorii proprii, situate în apropierea râului Nistru, în regiunea Purcari, al cărui sol fertil, bogat în microelemente, oferă condiții optime pentru producerea unor vinuri excepționale. Strugurii se cultivă departe de autostradă, ceea ce reduce toxicitatea materiei prime. Concentrația ridicată de alcool a vinurilor, care rezultă din zahărul ridicat propriu al strugurilor, apoi depozitarea vinului în beciuri la temperaturi scăzute permite, reducerea și chiar excluderea utilizării sulfiților (SO2).

Hotel

nu este disponibil

Restaurant

* Tip bucătărie: Națională.

* Săli restaurant:  nu este disponibil

* Total locuri: x

* Terasă: da

* Program: doar pentru grupuri organizate

* Evenimente speciale: Ziua Vinului (primul weekend al lunii octombrie).

Experiențe vinicole

* Excursii ghidate, degustări de vin, petreceri private.

* Tururi disponibile în limba Română, Rusă, Engleză.

Facilități și alte servicii

Interior

nu sunt disponibile

Exterioare

nu sunt disponibile

Ofertă Durată Min pers în grup Preț

Pack #1 - Excursie + 3 vinuri

Pack #1 - Excursie + 3 vinuri include excursia ghidată și degustare a 3 tipuri de vin. La degustare sunt oferite: pesmeți, apă minerală. ***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 5-6 persoane.

1.5 ore

20

16€

preț standard

21€

preț în weekend și seara
Rezervă acum
Ofertă

Pack #1 - Excursie + 3 vinuri

Pack #1 - Excursie + 3 vinuri include excursia ghidată și degustare a 3 tipuri de vin. La degustare sunt oferite: pesmeți, apă minerală. ***Prețul indicat este pentru o persoană. Grup minim 5-6 persoane.

Durată

1.5 ore

Min pers în grup

20

Preț

16€ preț standard

21€ preț în weekend și seara

Rezervă tur

Vă mulțumim pentru rezervarea plasată. Completarea formularului nu reprezintă o rezervare confirmată. Veți primi un răspuns în decurs de 24 de ore. Dacă nu ați primit un email de la noi în termenii stabiliți, rugăm să verificați mapa spam sau să luați legătura cu noi la +373 68442525 (luni-vineri 09:00-17:00).

Tururi recomandate

Scrie-ne un mesaj

Lăsați-ne mesajul în formarul de mai jos, iar noi vă vom răspunde în scurt timp pe e-mail.

Vă mulțumim pentru mesaj. În curând veți fi contactat.